America

Prin dimensiunile sale, delta fluviului Tigre este una dintre cele mai importante din toată America Latină. Râul omonim se intersectează cu Lujan și Rio de la Plata. Între toate se țese acest puzzle de insule, unele locuite, altele pustii, care, de-a lungul secolelor, au format delta. O plimbare prin acest spațiu de mare importanță la nivel național este, fără nici o îndoială, o excelentă excursie atunci când mergi la Buenos Aires. Mai ales că poți face o escapadă rapidă, de o zi, plecând din marele oraș pentru a te bucura de un peisaj minunat cu animale, apă dulce și teren împădurit. Până la portul Frutos este de mers mai puțin de o oră cu trenul. De aici pleacă majoritatea vaporașelor și bărcilor care oferă plimbări călătorilor la prețuri reduse. În aceeași zonă a portului se instalează o interesantă piață în care găsești atât obiecte artizanale, cât și legume și fructe. Un loc care de obicei se transformă zilnic într-un spectacol minunat al culorilor. Pentru a ajunge trebuie să iei trenul ce merge la Tigre și să cobori în stația centrală din Retiro, în inima Buenos Aires-ului. Traseul oferă de asemenea și posibilitatea de a te apropia de unul dintre cele mai frumoase cartiere din oraș. Mai mult »

  Cu ani în urmă, Jorge Luis Borges a vorbit despre întemeierea mitică a unui Buenos Aires al mirajelor. Pentru autorul argentinian, cea mai mare idilă izvora din relația lui cu acest oraș care cobora dintr-un cer întunecat și se compunea din piese îndepărtate, din grupuri imaginare, fantezii și legende țesute în vremuri care nu mai sunt. Odată cu anii și grație unor personaje celebre ca Borges, Roberto Arlt sau Julio Cortázar, capitala Argentinei a devenit cunoscută pentru partea ei literară. Un portret care nu mai era decât o subtilă evaluare a scriitorilor după aspectele clare ale realității.   UN ORAȘ …BICEFAL Așa s-a întâmplat când Buenos Aires a început să se dividă în două părți diferențiate. Două părți care se uneau și se separau, se căutau și se respingeau, se adorau și se certau întruna. De o parte era un oraș magic, iar de alta, un oraș pragmatic; un oraș cu colțuri și detalii lirice și unul plin de asprime, funingine și zgomote de motor. Un oraș invizibil care ar putea să rămână în memoria lui Calvino și altul aspru, cu neînțelegeri latino-americane și vânzători ambulanți. În ciuda numărului mare de locuitori (peste 3.000.000) Buenos Aires este surprinzător de omogen în compoziția sa etnică și rasială. Majoritatea este reprezentată de descendenții imigranților spanioli și italieni sosiți aici între 1880 și 1930. În timp ce în Spania începe să se difuzeze documentarul despre fabricile gestionate de muncitorii din Argentina, în care canadiana Naomi Klein (autoarea „No-Logo“, unul dintre cele mai importante discursuri împotriva globalizării) încearcă să atragă atenția asupra posibilității încă în vigoare de a gestiona resursele din altă perspectivă, acolo încă răsună ecoul oalelor, se impozitează sensibilitatea populară. Viața continuă să se învârtească peste Buenos Aires. Continuă acel du-te vino cotidian de trotuare crăpate, de autobuze care suflă un fum negru și străzi pietonale pline de vânzători cu lucruri ieftine care te tentează la fiecare pas. Buenos Aires este astăzi un oraș al supraviețuirii, al durerii adânci pentru ce s-a întâmplat; dar în același timp este o piesă a unui puzzle utopic, un oraș al colțurilor prețioase, al cartierelor pline de cafenele, muzee, târguri de negustori pline de călători din toată lumea care sunt atrași de oraș ca de un magnet. În aceste luni, Argentina pare că s-a însuflețit. Cultivarea soiei, a câmpului în general, precum și incredibila creștere a turismului internațional susțin economia. O PLIMBARE ÎN BARRIOS Propunerea cea mai bună pentru un prim itinerar este o vizită în cartiere. În afară de câteva excepții, Buenos Aires nu este un oraș cu monumente solemne, impunătoare, ci mai degrabă o îmbinare a vieții sociale, cafenele din alt secol, clădiri coloniale, străzi pietruite, piețe și parcuri în toate părțile. La Boca, într-unul dintre cartierele orașului, este întotdeauna un bun punct de pornire. Un cartier de legendă, în care culorile apar într-un mod care te face să alungi tristețea. Clădiri roșii, albastre, galbene sau verzi; pereți din tablă, carton sau cărămidă reciclată; grafitti care vorbesc despre ceea ce se întâmplă; păpuși ... Mai mult »

Am ajuns și în țara cu cel mai pitoresc președinte. Jose Mujica ține presa ocupată adesea cu isprăvile sale încântătoare: se zice despre el că este cel mai sărac președinte al unei țări, și că apare frecvent în șlapi și tricou nespălat la reuniuni oficiale. Omul are trecut de luptător de guerilă și e căsătorit cu doamna senator Lucia Topolanski. Dă la organizații de caritate aproape tot vce câștigă… Are o cățelușă cu trei picioare botezată Manuela.  Conduce un beetle vechi și are trei tractoare cu care își ară singur pământul. Grădinărește tot timpul și cultivă dalii. Ei poftim glamour presidential… Ei bine, țara lui reflectă într-un fel pitorescul celui care o conduce. Sau cel puțin ce am văzut eu din ea, în locșorul numit Colonia del Sacramiento, la o oră de mers cu vaporul de Buenos Aires.  Am ajuns acolo cu peso argentinieni ca să îmi dau seama că în Uruguay e muuuult  mai scump să bei o cafea. Aproape triplu decât în Argentina.  Dar merită să pierzi niște bani (deși e mai bine să te duci cu dolari americxani și să plătești în dolari americani, pierzi mai puțin decât dacă plătești în bani argentinieni). Locul e de un pitoresc emoționant. Vezi colțuri și oameni peste care timpul pare că nu trece. Nu prea au nimic de făcut, îmi imaginez, în afara activității turistice. Stau și beau mate toată ziua (eu am ajuns vara, deci mate se bea rece și se cheamă parcă terere, uruguayenii merg peste tot cu termosul după ei sau cu bobilla de mate, imi imaginez că sunt niște oameni foarte bine hidratați). M-am plimbat pe străzile micului oraș (imaginează-ți Vama Veche ceva mai dezvoltată, sau dezvoltată cu mai mult cap, cu ceva coerență și respect pentru stilul local) niște plaje înguste la estuarul Rio de la Plata dar liniștite și cu nisip fin, un centru vechi în care sunt comasați niște meștesugari și niște baruri locale cu mult farmec  și culoare. Ca peste tot în zona aceasta, oamenilor le place să coloreze ambientul. Bine, vei găsi și o mulțime de kitsch-uri, adevărat. Sau pisici norocoase produse în China. Sau magneți prea scumpi pentru pus pe frigider. Dar merită să vezi muzeul naval și să te plimbi pe străduțele vechiului sat maritim ca să ai în nări mirosul apei de estuar și în minte reverii despre pirații din alte secole. Transport: www.seacat.com Bani: $$$$$ Mâncare: musai să comanzi un chivito uruguayan. În esență e un talmeș balmeș de ou prăjăi cu șuncă și cartofi prăjiți, nu e cea mai sănătoasă opțiune, dar e bun. Mai mult »

Pentru ce e adesea stresant sa te trezesti intr-un oras enorm si sa nu stii ce sa faci prima data sau cum sa nu iei tepe cu banii sau mancarea… am intrebat-o pe gazda mea ce si cum. Iata ce recomandă un localnic celor veniți pentru prima data la Buenos Aires: Ce trebuie să știe cineva care vine prima dată în Buenos Aires? Cred că trebuie să cunoască oamenii, câteva zone mari din oraș, Plaza de Mayo, casa Rosada, Palermo Soho și Palermo Hollywood. Să meargă la milonga, pe Avenida Corrientes, să vadă muzeele mari dar și Puerto Madero, Tigre, La Boca… Este un oraș sigur? Nu tot orașul, nu. Sau barrios mai mari și mai sigure dar și locuri unde turiștii au probleme cu hoții. Recomand să nu mergeți cu camera foto la gât. Dar în general, e un oraș sigur. Cum e cu schimbul banilor? Exista un curs oficial și un curs așa zis „blue”. E bine să veniți cu dolari sau euro și să schimbați blue, se poate câștiga până la 60% în plus!   Unde merită să închiriezi locuință?   Recomand Villa Crespo, CABALLITO, RECOLETA, BELGRANO care e puțin mai departe, ALMAGRO, PALERMO. Buenos Aires e un oraș puțin cam scump, dar e iertin dacă mânânci alimente de la supermarket, dacă te deplasezi cu Comunal (rețeaua de transport comun foarte bună), dacă mergi la milonga, la cinema… e scump să închiriezi și să mănânci la restaurant. Care e experiența gastronomică tipic argentiniană? Empanadas, dulce de leche, asado e bun în CABRERA… empanadas sunt bune la QUERENCIA și DULCE DE LECHE sunt bune dar cele mai scumpe sunt mai bine făcute. Ce experiență culturală tipică recomandați?  La Boca, la Milonga din Salon Canning     Mai mult »

Doamnelor și domnilor, dacă ajungeți oarecum în formă la Buenos Aires, după cele 14 ore de zbor (eu am fost pe la Amsterdam, cu KLM, zbo r oferit cu atâta generozitate de amicii mei de la Air France, multumesc Air France! Ai cel mai tare marketing! I love you! Ich liebe dich! Te quero mucho!) ….respirați adânc prima dată. Nu mergeți nicăieri decât la hotel, trageți un somn pe cinste ca să aveți randament la umblat în următoarele zile. Boon, să zicem că nu aveți la dispoziție mult timp. Eu am venit aici ca să scriu o carte despre tango și mi-am lăsat ca interval 3 saptămâni. Mi-am propus să mă plictisesc de Beunos Aires deși intuiesc că abia îi voi da de gust în intervalul acesta. Pentru că Buenos Aires e o constelație de bogăție și sărăcie, de opulență și decadență, de aer european și de influențe andine, locale, indiene, țărănești sau cultural urbane. Începeți cu teatrul Colòn. Asta nu din snobism, pentru că vezi Doamne, ar trebui bifat ce are Buenos Aires mai cultural. Ci pentru că este un edificiu arhitectonic cu niște performanțe deosebite. E de o frumusețe rară, așa cum numai arhitecții francezi – și un belgian – fin de siècle puteau să construiască, cheltuind muuulte resurse puse la dispoziție de Argentina acelei perioade în scopul de a avea un teatru de talia celor de la Paris. Și unde elita socială a acelui timp venea să își etaleze ce are mai scump și mai frumos. Pe scurt, să epateze, cam ca în ziua de azi pe Dorobanți… se pare că teatrul Colòn are cea mai bună acustică din lume… întrebat de către un jurnalist ce imperfecțiuni are acustica edificului, Luciano Pavarotti a spus că doar unul singur: e perfectă. Adică orice greșeală va face, se va auzi în sală… teatrul este ca o capsulă în timp, metaforic vorbind, pentru că el, prin detaliile sale, vorbește despre moravurile epocii, modul cum oamenii trăiau și ce gândeau. De pildă, exista un cod strict al așezării pe scaun! Doamnele se așezau numai pe sofa, domnii numai pe fotolii. Dacă nu știai asta și te așezai, Doamne ferește, invers… erai taxat de incult. Apoi, teatrul e construit să vezi totul dar mai ales să fii văzut dacă vrei musai asta. Și cei de atunci asta voiau. Opera era ocazia mondenă supremă și nu trebuia ratată vreo bârfă. Numai că pereții teatrului știu multe. La baza pereților se află grilaje îndărătul cărora se aflau văduvele venite la operă în perioada de doliu de 2 ani, ca să nu fie văzute în public (obicei lăsat de spanioli, pentru care argentinienii nu sunt chiar recunoscători… sau argentinienele, în fine, căci văduvii  puteau să fie văzuți pe unde voiau ei). Dar aceiași pereți ar putea povesti că văduvele cu pricina nu soseau singure la spectacole… în cel mai de sus etaj veneau cei săraci (aveau și intrare separată la teatru, ca nu cumva să se amestece aerul cu al celor avuți). Ironia face că ... Mai mult »