Scoica blogul nostru de calatorii – impresii si sugestii

Mi-am petrecut vacanta de schi din ianuarie 2014 la Solden in Austria, impreuna cu niste prieteni pasionati si ei de ski. Am parcurs drumul cu masina in 2 zile cu escala la Arad.Pana acum nu mai fusesem cu masina in Austria la schi, deci era o experienta noua pentru mine. Recunosc ca fusesem reticent fata de aceasta varianta deoarece eu eram obisnuit sa iau avionul si sa inchiriez apoi o masina. Dar mersul cu masina la schi nu este pana la urma atat de obositor. Distanta de aproximativ 1600 de km poate fi parcursa fara probleme in 2 zile, costul calatoriei este mai mic cu aproximativ 100 de euro de persoana daca se calatoreste in grup de patru persoane, poti sa iti iei echipamentul de schi si cel mai fain este ca te poti opri si vizita locuri si nu mai depinzi de ore fixe de plecare. La Soelden am ajuns seara si ne-am cazat la o pensiune (gastehaus Talblick) foarte primitoare si confortabila. Pensiunea avea camere mari si complet utilate, paturi foarte confortabile, internet wireless decent, sala de mese si sala de jocuri utilata cu masa de ping pong, aparate de fitness si boardgame-uri. Pensiunea este detinuta de o familie simpatica dar care mi-a pus la incercare cunostintele rudimentare de limba germana deoarece nu stiau o boaba de engleza. In continuare va voi spune ce am facut si ce recomand sa se faca in Soelden. 1. Schiul Daca te duci la Soelden si nu schiezi ai sanse mari sa te plictisesti repede. Solden este o statiune mica aflata pe valea Otztal, intre doi versanti muntosi. Marea atractie este Big3, adica cele trei varfuri de peste trei mii de metri: Gaislachkogl (3,058m), Tiefenbachkogl (3,309m) și Schwarze Schneid (3,370m),  care sunt parte a domeniului schiabil. Prezenta lor si a ghetarilor garanteaza zapada tot sezonul, indiferent de an.  Iarna 2014 a fost secetoasa pana acum in Austria dar la Solden am gasit suficienta zapada astfel incat sa fie deschise toate partiile. In Solden totul este optimizat pentru schi. Am numarat ca faceam 100 pasi de la iesirea din pensiune pana in telegondola. Ski passul costa 224 de Euro pentru sase zile si asigura acces total la toate instalatiile de transport. Majoritatea partiilor sunt marcate cu rosu sau albastru deci cu grade de dificultate medii spre usoare. Exista si cateva partii marcate cu negru deci cu grad de dificultate mare, dar nu mi s-au parut foarte inclinate deci un schior mediu le poate cobori fara dificultati mari. Partiile sunt bine intretinute fara sa fie perfecte asa cum am vazut in alte locuri. Dar la Solden poti schia pe partii lungi si foarte lungi deci este o placere totala. Este bine sa va luati la voi apa deoarece deshidratarea este mare la altitudine si bauturile servite la restaurantele si cabanele de pe partii sunt scumpe. Daca doriti sa mancati va recomand sa cautati restaurantele cu autoservire care se afla in zonele Giggijoch si  Tiefenbach, deoarece vedeti pe ce dati  banii. Altfel riscati sa va ... Mai mult »

Am ajuns și în țara cu cel mai pitoresc președinte. Jose Mujica ține presa ocupată adesea cu isprăvile sale încântătoare: se zice despre el că este cel mai sărac președinte al unei țări, și că apare frecvent în șlapi și tricou nespălat la reuniuni oficiale. Omul are trecut de luptător de guerilă și e căsătorit cu doamna senator Lucia Topolanski. Dă la organizații de caritate aproape tot vce câștigă… Are o cățelușă cu trei picioare botezată Manuela.  Conduce un beetle vechi și are trei tractoare cu care își ară singur pământul. Grădinărește tot timpul și cultivă dalii. Ei poftim glamour presidential… Ei bine, țara lui reflectă într-un fel pitorescul celui care o conduce. Sau cel puțin ce am văzut eu din ea, în locșorul numit Colonia del Sacramiento, la o oră de mers cu vaporul de Buenos Aires.  Am ajuns acolo cu peso argentinieni ca să îmi dau seama că în Uruguay e muuuult  mai scump să bei o cafea. Aproape triplu decât în Argentina.  Dar merită să pierzi niște bani (deși e mai bine să te duci cu dolari americxani și să plătești în dolari americani, pierzi mai puțin decât dacă plătești în bani argentinieni). Locul e de un pitoresc emoționant. Vezi colțuri și oameni peste care timpul pare că nu trece. Nu prea au nimic de făcut, îmi imaginez, în afara activității turistice. Stau și beau mate toată ziua (eu am ajuns vara, deci mate se bea rece și se cheamă parcă terere, uruguayenii merg peste tot cu termosul după ei sau cu bobilla de mate, imi imaginez că sunt niște oameni foarte bine hidratați). M-am plimbat pe străzile micului oraș (imaginează-ți Vama Veche ceva mai dezvoltată, sau dezvoltată cu mai mult cap, cu ceva coerență și respect pentru stilul local) niște plaje înguste la estuarul Rio de la Plata dar liniștite și cu nisip fin, un centru vechi în care sunt comasați niște meștesugari și niște baruri locale cu mult farmec  și culoare. Ca peste tot în zona aceasta, oamenilor le place să coloreze ambientul. Bine, vei găsi și o mulțime de kitsch-uri, adevărat. Sau pisici norocoase produse în China. Sau magneți prea scumpi pentru pus pe frigider. Dar merită să vezi muzeul naval și să te plimbi pe străduțele vechiului sat maritim ca să ai în nări mirosul apei de estuar și în minte reverii despre pirații din alte secole. Transport: www.seacat.com Bani: $$$$$ Mâncare: musai să comanzi un chivito uruguayan. În esență e un talmeș balmeș de ou prăjăi cu șuncă și cartofi prăjiți, nu e cea mai sănătoasă opțiune, dar e bun. Mai mult »

Pentru ce e adesea stresant sa te trezesti intr-un oras enorm si sa nu stii ce sa faci prima data sau cum sa nu iei tepe cu banii sau mancarea… am intrebat-o pe gazda mea ce si cum. Iata ce recomandă un localnic celor veniți pentru prima data la Buenos Aires: Ce trebuie să știe cineva care vine prima dată în Buenos Aires? Cred că trebuie să cunoască oamenii, câteva zone mari din oraș, Plaza de Mayo, casa Rosada, Palermo Soho și Palermo Hollywood. Să meargă la milonga, pe Avenida Corrientes, să vadă muzeele mari dar și Puerto Madero, Tigre, La Boca… Este un oraș sigur? Nu tot orașul, nu. Sau barrios mai mari și mai sigure dar și locuri unde turiștii au probleme cu hoții. Recomand să nu mergeți cu camera foto la gât. Dar în general, e un oraș sigur. Cum e cu schimbul banilor? Exista un curs oficial și un curs așa zis „blue”. E bine să veniți cu dolari sau euro și să schimbați blue, se poate câștiga până la 60% în plus!   Unde merită să închiriezi locuință?   Recomand Villa Crespo, CABALLITO, RECOLETA, BELGRANO care e puțin mai departe, ALMAGRO, PALERMO. Buenos Aires e un oraș puțin cam scump, dar e iertin dacă mânânci alimente de la supermarket, dacă te deplasezi cu Comunal (rețeaua de transport comun foarte bună), dacă mergi la milonga, la cinema… e scump să închiriezi și să mănânci la restaurant. Care e experiența gastronomică tipic argentiniană? Empanadas, dulce de leche, asado e bun în CABRERA… empanadas sunt bune la QUERENCIA și DULCE DE LECHE sunt bune dar cele mai scumpe sunt mai bine făcute. Ce experiență culturală tipică recomandați?  La Boca, la Milonga din Salon Canning     Mai mult »

Doamnelor și domnilor, dacă ajungeți oarecum în formă la Buenos Aires, după cele 14 ore de zbor (eu am fost pe la Amsterdam, cu KLM, zbo r oferit cu atâta generozitate de amicii mei de la Air France, multumesc Air France! Ai cel mai tare marketing! I love you! Ich liebe dich! Te quero mucho!) ….respirați adânc prima dată. Nu mergeți nicăieri decât la hotel, trageți un somn pe cinste ca să aveți randament la umblat în următoarele zile. Boon, să zicem că nu aveți la dispoziție mult timp. Eu am venit aici ca să scriu o carte despre tango și mi-am lăsat ca interval 3 saptămâni. Mi-am propus să mă plictisesc de Beunos Aires deși intuiesc că abia îi voi da de gust în intervalul acesta. Pentru că Buenos Aires e o constelație de bogăție și sărăcie, de opulență și decadență, de aer european și de influențe andine, locale, indiene, țărănești sau cultural urbane. Începeți cu teatrul Colòn. Asta nu din snobism, pentru că vezi Doamne, ar trebui bifat ce are Buenos Aires mai cultural. Ci pentru că este un edificiu arhitectonic cu niște performanțe deosebite. E de o frumusețe rară, așa cum numai arhitecții francezi – și un belgian – fin de siècle puteau să construiască, cheltuind muuulte resurse puse la dispoziție de Argentina acelei perioade în scopul de a avea un teatru de talia celor de la Paris. Și unde elita socială a acelui timp venea să își etaleze ce are mai scump și mai frumos. Pe scurt, să epateze, cam ca în ziua de azi pe Dorobanți… se pare că teatrul Colòn are cea mai bună acustică din lume… întrebat de către un jurnalist ce imperfecțiuni are acustica edificului, Luciano Pavarotti a spus că doar unul singur: e perfectă. Adică orice greșeală va face, se va auzi în sală… teatrul este ca o capsulă în timp, metaforic vorbind, pentru că el, prin detaliile sale, vorbește despre moravurile epocii, modul cum oamenii trăiau și ce gândeau. De pildă, exista un cod strict al așezării pe scaun! Doamnele se așezau numai pe sofa, domnii numai pe fotolii. Dacă nu știai asta și te așezai, Doamne ferește, invers… erai taxat de incult. Apoi, teatrul e construit să vezi totul dar mai ales să fii văzut dacă vrei musai asta. Și cei de atunci asta voiau. Opera era ocazia mondenă supremă și nu trebuia ratată vreo bârfă. Numai că pereții teatrului știu multe. La baza pereților se află grilaje îndărătul cărora se aflau văduvele venite la operă în perioada de doliu de 2 ani, ca să nu fie văzute în public (obicei lăsat de spanioli, pentru care argentinienii nu sunt chiar recunoscători… sau argentinienele, în fine, căci văduvii  puteau să fie văzuți pe unde voiau ei). Dar aceiași pereți ar putea povesti că văduvele cu pricina nu soseau singure la spectacole… în cel mai de sus etaj veneau cei săraci (aveau și intrare separată la teatru, ca nu cumva să se amestece aerul cu al celor avuți). Ironia face că ... Mai mult »

In calitate de cercetator stiintific in domeniul fizicii nucleare am participat impreuna cu un coleg la o conferinta stiintifica internationala organizata la Kyoto in Japonia. In data de 4 septembrie, intr-o sambata foarte devreme dimineata, ne-am dus la aeroportul Otopeni sa ne imbarcam pe o cursa Lufthansa cu destinatia Frankfurt de unde dupa 5 ore de asteptare urma sa luam o cursa spre Osaka, Japonia. La Otopeni am ajuns cam cu o ora inainte de plecarea avionului si fiind lume multa, am stat cuminti la coada pentru verificarea bagajelor, ceea ce a durat cam o jumatate de ora. Cand am ajuns insa la ghiseul de “check-in”, acesta era inchis deja de vreo 10 minute. Cu toate insistentele noastre si cu toate ca pana la plecarea avionului mai erau 30 minute, timp suficient sa ajungem la poarta de imbarcare, nu am mai fost acceptati, oferindu-ni-se plecare a doua zi. Ne-am lovit de intransingenta germana. Deoarece pierdeam legatura spre Japonia si implicit deschiderea conferintei, ne-am cumparat bilete ($375/pers.) la o cursa TAROM catre Frankfurt cu plecare dupa 3 ore si care ne-a permis sa ajungem la timp pentru zborul nostru spre Japonia. Zborul de noapte peste Siberia si China a fost linistit dar foarte lung – 14 ore. Duminica dimineata la ora 7 am aterizat pe Kansai International Airport (KIX) care deserveste orasele Osaka si Kyoto. Pana la Kyoto sunt 90 km pe care am preferat sa-i parcurgem cu un autobuz (durata o ora si 45 munte) pentru a vedea cate ceva din zona. Nu a prea fost asa pentru ca autostrada este suspendata si parcurge o zona industriala continua pana la Kyoto, vederea fiind astupata cu panouri aproape tot drumul. La Kyoto am debarcat langa gara si ne-am adresat unui sofer de taxi sa ne duca la APA HOTEL unde rezervasem prin internet doua camere la un pret acceptabil. Spre surpriza noastra, cu toate ca acest hotel de 3 stele era destul de aproape de gara, soferul nu stia unde se afla; dupa lungi discutii cu alti soferi, ne-a dus in sfarsit la hotel. Camera de la hotel era mica dar foarte curata si perfect utilata cu TV, aer conditionat si bar. Toate comenzile pentru lumini, draperii etc. erau dublate la pat iar scaunul de WC era “electronic”, cu multe butoane la apasarea carora erai spalat cu jeturi de apa. Dupa instalare am pornit sa exploram orasul. Am vizitat intai gara centrala, cladire noua, moderna si impresionanta prin dimensiuni si arhitectura. Este lunga de 420 m si are 60 m inaltime, avand o zona cu multe etaje legate prin scari rulante, numita The Cube, unde sunt multe magazine si restaurante. La partea superioara are o terasa deschisa de unde este o priveliste frumoasa spre oras. Spre usurarea noastra, toate panourile indicatoare erau scrise si in engleza. In fata garii este un mare hotel, Tower Hotel, si un bulevard larg Karasuma Dori (Dori este cuvantul japonez pentru strada, bulevard larg) pe care, nu prea departe de hotel, am putut vizita un templu ... Mai mult »