Scoica blogul nostru de calatorii – impresii si sugestii

    Evrei, creștini și musulmani sosesc în tot timpul anului la Ierusalim pentru a-și aduce tributul de credință unui loc încărcat de istorie cu semnificații al căror înțeles e descifrat de cărțile sfinte ale omenirii. Ierusalimul are puțin peste 700 000 de locuitori și e capitala statului Israel. Dar, într-un sens mai larg, se poate spune că aparține omenirii întregi. Sub acest nume, orașul e cunoscut cu mult înainte de apariția religiilor creștină și musulmană, încă din mileniul al III-lea înainte de Christos. În zilele noastre, Ierusalimul e și un formidabil loc de „pelerinaj turistic“. Aceasta mulțumită monumentelor sale vechi și unei industrii turistice foarte bine pusă la punct. Nu trebuie să fii un om evalvios pentru a fi impresionat de cele văzute aici. Nicăieri în lume nu există o mai mare bogăție culturală și istorică, adunată pe un loc atât de mic, sub un soare atât de arid și de puțin prietenos. Natura e stearpă, istoria e zbuciumată. Și totuși Ierusalimul e locul de unde a început crearea lumii. Ierusalimul e așezat pe dealurile lui Iuda. Se află la 50 de kilometri de Mediterana și la 30 de kilometri de Marea Moartă, celebrul lac sărat al Vechiului Testament, locul în apropierea căruia au fost descoperite manuscrisele esenienilor. În partea de răsărit a orașului se află Muntele Măslinilor, iar vechea cetate e înconjurată de trei văi adânci, care se unesc în Valea Siloam, în apropiere de fântâna Bir Eyyub. Sunt locuri al căror nume apare de nenumărate ori în Vechiul și Noul Testament. Simpla lor menționare evocă deja fapte miraculoase și povești biblice. Când poporul lui Israel a ajuns în țara promisă de Dumnezeu, orașul era locuit de cananiți, avea deja câteva sute de ani de istorie și nu a putut fi cucerit datorită poziției sale strategice. Abia în vremea domniei legendarului rege David, Ierusalimul devine capitala statului evreu. David aduce aici Chivotul Legământului. De atunci și până astăzi, Ierusalimul e numit Cetatea Sfântă. Vechiul oraș este și astăzi înconjurat de ziduri și este împărțit în patru cartiere: evreesc, creștin, armean și musulman. Șapte sunt porțile de intrare prin care se pătrunde în cetate și acestea reprezintă un obiectiv turistic în sine. Toate poartă mai multe nume, datorită faptului că fiecare cult religios folosește nume care trimit la propria tradiție. Zidurile cetății au fost refăcute în repetate rânduri, cele de acum, impresionante și bine conservate, au fost ridicate în timpul ocupației otomane. În interiorul acestor ziduri, ridicate de otomani în secolul al XVI-lea, se află principalele locuri de cult ale celor trei mari religii monoteiste: Biserica Sfântului Mormânt, Zidul Plângerii, Moscheea Al Aqsa, Muntele Templului. Mai multe circuite turistice clasice cuprind monumentele din perimetrul Orașului Vechi. În zilele de sâmbătă, primăria orașului oferă gratuit ghidaj pentru aceste circuite.   CÂTEVA TRASEE TURISTICE ÎN ORAȘUL VECHI De la Turnul lui Tancred la Biserica Sfântului Mormânt. Traseul durează cel puțin trei ore și cuprinde locuri de o uluitoare frumusețe și încărcătură istorică. Atenție, se cade se fiți îmbrăcați decent, pe cât ... Mai mult »

Țară a contrastelor, pitorească și exotică, Malaezia a serbat în 2007 jumătate de veac de independență. De aceea, 2007 a fost declarat în Malaezia Anul Turismului și au fost pregătite mai multe manifestări somptuoase dedicate aniversării Independenței. Călătorul care ajunge în acest colț îndepărtat de lume descoperă cu uimire o țară nouă și veche totodată. Malaezia are insule paradisiace, peisaje care par neatinse de om, monumente vechi de mii de ani, triburi izolate care păstrează obiceiuri spectaculoase, dar are și zgârie-nori care sfârșesc în cer, orașe ce par desprinse dintr-un film SF, o economie foarte dezvoltată, un comerț înfloritor și servicii într-atât de moderne încât rivalizează cu cele oferite în America și în țările Europei. Când auzim la televizor știri despre Malaezia ne gândim poate că țara aceasta se află la alt capăt de lume. Către Malaezia, călătorii europeni s-au îndreptat din vremurile cele mai vechi, pe mare dar și pe uscat, urmând trasee lungi și periculoase. Au adus de acolo mirodenii, pânzeturi fine și covoare prețioase, obiecte lucrate cu migală în lemn și în fildeș. Au adus cu ei povești despre femei frumoase și despre o ținuturi care seamănă cu paradisul.  La alt capăt de lume se află Malaezia, și totuși nu într-atât de departe. Asemeni oricărui paradis turistic, îndepărtata Malaezie a fost transformată astăzi de agențiile de turism într-o destinație în care se ajunge ușor și confortabil, chiar dacă zborul cu avionul durează din Europa până acolo ore bune. Țara e unul dintre tigrii asiatici, economia e în plin avânt, totul pare să se dezvolte într-un ritm uluitor și lucrul acesta se vede bine nu doar în aspectul orașelor, ci și în oferta turistică, hotelurile din întreaga țară pun la dispoziția călătorului servicii de primă clasă, ireproșabile. Oferta e completă: aveți de ales între hoteluri cu aspect modern sau case de vacanță cu arhitectură colonială, pierdute în mijlocul unui peisaj magnific. Rețeaua de transport are și ea alternative, puteți străbate țara în elegante trenuri moderne sau puteți alege mijloace de transport ceva mai tradiționale, dacă nu vă supără legănatul pe spatele măgarilor care urcă pantele abrupte ale munților. Amestecul de modernitate și vechi capătă forme bizare, dar tocmai acest lucru dă nota particulară a țării. Veți întâlni în Malaezia o societate deschisă către nou, familiarizată cu tot ce înseamnă tehnică de ultimă oră. Veți întâlni însă și comunități cu mod de viață tradițional, sate de pescari și de agricultori care duc o viață desprinsă din alte timpuri istorice. În vest, orașele de origine colonială, cu clădiri noi, din beton și sticlă, sunt conectate la ultimele noutăți și descoperiri tehnice. În est, coastele sălbatice, populate de literatura de început de secol XX cu legendele despre pirați și comori, întruchipează fața tradițională a țării. La mijloc, ca o graniță naturală între lumi și timpuri, se întinde, impenetrabilă, jungla.  Tapiserie în nenumărate tonuri și nuanțe de verde. Scotociți Internetul, veți descoperi câteva hărți detaliate ale Malaeziei. Țara are o geografie ceva mai puțin obișnuită, e alcătuită din două părți distincte. Malaezia ... Mai mult »

Chiar dacă nu veți ajunge în New York dinspre Ellis Island, precum primii emigranți, cu siguranță nu puteți scăpa fără o scurtă escapadă la Statuia Libertății. |n Lower Manhattan, lipsa gemenilor de la World Trade Center din panorama zgârie-norilor este încă resimțită ca o rană dureroasă. |n plan îndepărtat, Empire State Building, a cărui siluetă este unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale orașului, a rămas cea mai înaltă construcție din New York. Emoția pe care o veți simți în timp ce vaporașul – ce poartă nume ca Miss Liberty – se apropie de port poate fi copleșitoare, dar nu vă temeți, chiar din primele cinci minute vă veți simți acasă, în cel mai mare oraș al Americii. O senzație la fel de copleșitoare veți avea ieșind pur și simplu dintr-o stație de metrou din „midtown“ în vârtejul uneia dintre arterele cele mai aglomerate – 5th Avenue, 6th  (Avenue of Americas) sau 7th (Fashion Avenue). Magazine de lux, tonete cu ceasuri sau genți „de firmă“ cu 2$ bucata, monumente de artă contemporană la colț de stradă sunt asaltate zilnic de valuri de turiști, commuters (navetiști) sau newyorkezi get beget. Puteți simți în modul cel mai direct faptul că aici trăiesc 8 milioane de oameni, iar în toată aria metropolitană aproape 19 milioane. Nu există o rasă sau o originie predominantă, diversitatea etnică este frapantă – asiatici, latino, arabi, africani sau evrei se amestecă într-un furnicar de neimaginat.   MEREU MAI SUS Spiritul eclectic al New York-ului, dincolo de diversitatea umană, este cel mai bine reflectat în arhitectură. Nici un alt oraș al lumii nu este atât de legat de ideea de „zgârie-nori“ și nici un alt oraș nu are o colecție atât de variată de clădiri înalte. La mijlocului secolului al XIX-lea, parcelele mici și prețurile imobiliare mari, combinate cu noile tehnologii ca ascensorul sau structurile de oțel, au dus la o adevărată cursă a înălțimilor. Competiția a început odată cu primele turnuri, ridicate la începutul secolului trecut, adaptând stiluri tradiționale neogotic sau renascentist, cu detalii la scară impresionantă (American Standard, Crown Building), a trecut prin euforia artdeco (Empire, Rockefeller), apoi prin sobrietatea stilului internațional (WTC, Solow), până la noile construcții post-moderne (Citicorp, Trump Tower). Cursa nu a putut fi oprită nici de tragedia din 11 septembrie – în 2012 este preconizată finalizarea noului World Trade Center, la realizarea proiectului  participând câțiva dintre cei mai cunoscuți arhitecți contemporani – Liebeskind, Gehry, Calatrava, Foster. The Memory Foundations are în centru două bazine uriașe în locul fostelor turnuri gemene, înconjurate de un complex de șapte noi turnuri și Liberty Tower, un turn a cărui înălțime va avea semnificație simbolică: 1776 picioare (541 m), 4 iulie 1776 fiind data Declarației de Independență. Bineînțeles, zgârie-norii nu sunt totul. Fiecare  cartier al Manhattanului are o personalitate puternică și cu totul diferită de celelalte – este imposibil de comparat nebunia reclamelor luminoase din Times Square cu poezia străduțelor boeme din Greenwich Village, sobrietatea blocurilor înguste din fier cu scări exterioare din Soho cu agitația teatrelor, cinematografelor ... Mai mult »

Să presupunem că vizita dumneavoastră de afaceri la Viena, Praga sau Budapesta s-a încheiat mai devreme. Vă rămân câteva zile la dispoziție pentru a vizita împrejurimile. Luați avionul spre Slovacia, pentru că aveți ce vedea.   Veți avea surpriza să găsiți o zonă proaspătă, neatinsă încă de civilizația nivelatoare, de consumism și artificialitatea restaurantelor fast food, o țară în care pădurile au încă o aparență de inaccesibilitate, în care tradițiile sunt uluitor de proaspete și de frumoase. Aceasta este Slovacia. Parte a fostului bloc comunist, Slovacia este independentă abia din 1993, iar oamenii au încă o prospețime de ființe trezite după un lung somn al istoriei. Castelele din Slovacia sunt foarte bine conservate și aduc sub ochii vizitatorului din secolul XXI episoade din istoria acestei țărișoare care nu a scăpat neocolită de furtuni violente. Locuitorii acestei națiuni aflate în mijlocul Europei păstrează cu sfințenie obiceiurile locale și comportamente care vin de departe, din vremuri păgâne, chiar dacă Slovacia a fost de-a lungul timpului parte centrală a Imperiilor cu rol civilizator. Slovacii au o sumedenie de sărbători cu rezonanță păgână, deși sunt majoritar catolici. La 11 noiembrie se serbează Ziua Sfântului Martin, zi considerată în vechime începutul solstițiului de iarnă. La 25 noiembrie este ziua Sfintei Caterina, după care se ține postul de iarnă. În folclorul slovac, această perioadă este plină de spiriduși, gnomi, zâne bune și rele, vrăji, magie cât se poate. La 30 noiembrie, de ziua Sfântului Andrei, fetele fac o halușcă gustoasă (un fel de plăcintă tradițională) sub care pun bilețele cu numele bărbatului pe care îl vor. Pe 13 decembrie, să te ții! E sărbătoarea Sfintei Lucia, o zi importantă, smulsă din miezul întunericului de iarnă, o zi în care puterile răului se dezlănțuie și trebuie menite să se întoarcă de unde au plecat. Femeile se îmbracă acum cu tot ce au mai frumos și fac vrăji de alungat spiritele malefice. Iar Ajunul Crăciunului are aproape tot atâtea „bordeie și obiceie“ câte și pe la noi. Trebuie să fie pe masă multă mâncare, cam de vreo 12 feluri. În limba slovacă Ajunul Crăciunului se traduce prin „ajun abundent“. Nu trebuie să lipsească usturoiul, altfel cine știe cu cine se pot trezi onorabilii gospodari în case, eventual cu moroi păroși și iele rele.   ISTORIE LA TOT PASUL Dacă nu aveți timp să zăboviți mai mult și să cunoașteți pe pielea dumneavostră aceste obiceiuri, vă recomandăm să închiriați o mașină, deși sistemul de șosele și autostrăzi nu este dezvoltat la nivelul întregii țări. Doar astfel puteți fi siguri că nu ratați ceva din ceea ce merită văzut. Începeți cu Bratislava. Capiala slovacă pare cenușie la prima vedere, dar acest oraș are câteva dintre cele mai frumoase și mai „grele“ de istorie clădiri din Europa. Castelul Bratislava, poreclit și „masa întoarsă“ datorită formei lui, este în același timp Muzeu Național cu minunate expoziții de instrumente muzicale, mobilă veche din Moravia și o colecție de exponate reunite sub numele „bijuterii ale vechii Slovacii”. Banska Stiavnica ar fi al doilea oraș ... Mai mult »

  Prin anii ’30 ai secolului trecut, Great Western Railway promova intens zona de coastă englezească din Cornwall, prin intermediul unor cărți poștale ilustrate cu imaginile idilice ale unor plaje scăldate de soare. Publicitatea regiunii, susținută de căile feroviare și de clima temperată, au convertit acest colț al regatului britanic într-un refugiu de succes pentru toți turiștii englezi ai acelei epoci, pe care l-au și botezat, de altfel, drept Cornish  Riviera. În prezent, exact ca pe vremuri, locuitori ai altor regiuni din Anglia, sătui de atâta ploaie și ceață, fac regulat drumuri în Cornwall, pentru a se bucura de soare și temperaturi ceva mai calde. Looe, aflat pe coasta sudică, este unul dintre cele mai renumite locuri din zonă. Mai mult decât soare, nisip fin și grade în plus, (pentru care toți ce iubesc Cornwallul vin aici vara), regiunea oferă și activități sportive și pescărești. Plimbarea pe chei este o binecuvântare, pentru că peisajul care ți se oferă la fiecare pas nu are seamăn: familii cu copii frumoși relaxându-se la soare, perechi de îndrăgostiți mergând, mână în mână, printre pescărușii guralivi de la țărm… Adevărul este că întreaga atmosferă a acestei așezări ne creionează parcă în minte imaginea unei pelicule semnată Hitchcock și ne umple de o senzație ciudată, ca o neliniște interioară. O percepție bazată pe o explicație extrem de logică, dacă ținem cont că Daphne du Maurier, autoarea operei care a inspirat celebra peliculă cinematografică a regizorului englez „Păsările“ (1963), și-a situat geografic multe dintre scrieri în pitorescul Cornwall. În afară de „Păsările“, Maurier a mai plasat în acest loc și alte povești, ecranizate ulterior de Hitchcock, cum ar fi „Rebecca“ sau „Jamaica Inn“. Dacă ținem drumul mai departe, spre vest, ajungem repede la Polperro, un sat de pescari ascuns în spatele unei coline. Cu căsuțele pictate în alb, ulicioarele înguste și cu micuțul port înțesat de ambarcațiuni pescărești, satul se umple până la refuz în timpul zilei, cu toți acei vizitatori veniți din Looe, pe calea apei. La ultima oră a zilei, atunci când tot zumzăitul străzii încetează, peisajul pare căzut într-un somn adânc. Este cel mai bun moment în care poate fi apreciată atmosfera serenă a locului, atmosferă ce caracterizează Polperro încă de acum mulți ani, când aici orele din zi presupuneau pescuit de sardine, iar noaptea, activități comerciale ilicite. În apropierea portului (un fapt ușor ironic) vechea fabrică de sardine este astăzi transformată în muzeu dedicat istoriei contrabandei. Următoarea oprire, dacă mergem în continuare spre vest, este Fowey, o localitate liniștită de coastă, implicată în comerțul argilei, care a captat în timp atenția, iar astăzi aduce un punct în plus pe lista turismului local. Aici a trăit Daphne du Maurier, iar numele fostei ei reședințe, Readymoney, a dat numele uneia dintre plajele din zonă. În fața estuarului din Fowey se află Polruan, alt orășel ancorat în mirajul unui timp care parcă aici nu se schimbă.   „E CINEVA ACOLO?“ În anul 1901, Guillermo Marconi, călăuzit de dorința de a putea transmite unde radioelectrice prin Atlantic, ... Mai mult »

  Când ne gândim la Colorado ne vin în minte cele mai impresionante creații geologice așezate de Dumnezeu pe Pământ, canioanele. Amurgurile amețitoare, solurile roșii, care dau peisajului o ambianță extraterestră, râurile perfecte pentru rafting, stâncile numai bune pentru escaladări, care urcă adrenalina și cheful de viață pe culmi. O vacanță în Colorado nu este un sejur pentru burghezi. Odată ajunși în regiune, vă recomandăm să respirați adânc și să vă pregătiți pentru Canionul Negru. Dacă punem la socoteală faptul că puteți închiria o mașină pentru doar 8 dolari timp de 7 zile, vacanța poate că se anunță mai confortabilă. Canionul Negru din Parcul Național Gunnison este atât de adânc și de îngust încât soarele abia atinge fundul câteva ore pe zi. În cel mai adânc punct, canionul măsoară 2,722 de picioare (cam… de două ori înălțimea colosului Empire State Building). Mufloni, elani, păsări de pradă, pâlcuri de pini bătrâni, curiozități geologice, toate alcătuiesc un spectacol variat al naturii perfect prezervate de autoritățile americane. Trebuie să știți că în parcurile naturale americane, dacă alterați cumva habitatul – fie și prin mutarea unei pietre – vă puteți trezi cu un ranger care vă dojenește sau chiar vă amendează. Cu mașina se ajunge la Canionul Negru luând-o către sud din orașul Montrose pe autostrada 50 și apoi pe 347 către nord. Canioanele americane sunt, în acelaști timp, și neprețuite tezaure istorice. Unele zone ale canioanelor din Colorado sunt mai renumite pentru densitatea arheologică – aproape cea mai mare din America – decât pentru semnificația bio-geologică (nu mai puțin relevantă). Sate de amerindieni și străvechi coloniști sunt încă vizibile sub forma structurilor din piatră, terase și nișe. În apropiere de canionul Negru se află Centrul Istoric Anasazi care oferă turiștilor broșuri și hărți ale acestor sate ancestrale, răsfirate pe arii foarte mari. Trebuie să știți că taxa pentru accesul la acest Centru este de 3 dolari. Un alt canion care trebuie văzut este Sand Canyon, mai accesibil, drept pentru care aici puteți practica mountain bike, ascensiuni (relativ) ușoare sau puteți solicita cai pentru a avea parte de o experiență și mai interesantă. Toate vizitele beneficiază de ghid. În Sand Canyon se află de asemenea un sit arheologic impresionant, excavat parțial și apoi îngropat din nou pentru a fi protejat de degradarea la care l-ar fi supus mediul. Puteți ajunge la Sand Canyon din orășelul Cortez, către sud pe autostrada 666 către Road G. De pe Road G către vest veți găsi ușor Sand Canyon. Dinosaur National Monument este un loc special pe harta turistică a statului Colorado. După cum se știe, dinozaurii au dominat zona Colorado cu milioane de ani în urmă. Încă se pot vedea aici câteva fosile (mulaje, cele reale sunt la muzeu). Se poate  ajunge aici cu mașina, mergând către est dinpre Harpers Corner Drive pe autostrada 40. Și pentru că în Colorado cel mai potrivit este să vă petreceți vacanța alături de familie, puteți închiria schi de toate mărimile, se pot face drumeții ușoare vara, călărie. De asemenea, cei ... Mai mult »

Linia dealurilor se zărește calmă  în penumbra roșiatică a serii care coboară încet din munții de la orizont. Dincolo, de cealaltă parte a golfului, se aprind luminile unui sat de pescari. Toaca unei mănăstiri ortodoxe se aude de undeva, apoi, mai tare, clopotul, clopotele, spărgând zgomotul incert, difuz, care amestecă voci omenești, glasuri ale valurilor, huruitul unei bărci care trage la țărm. Dinspre mare, un vânt călduț aduce promisiunea unei apropiate veri toride și gustul sărat al apei. E foarte bine, călătorule, închide ochii. Ținutul aceasta îl poți simți cu mirosul și auzul, închide ochii… Trage aer în piept, adulmecă-l, vine dinspre marea cea sărată și poartă cu el povești despre luptele dintre zei și oameni, povești despre bogate corăbii de pirați scufundate aproape de țărm. E aer adus de peste ape, deopotrivă de pe țărmurile stâncoase Europei, de pe coastele aride ale Asiei, din nordul Africii toride. Aici s-au încrucișat mereu drumurile și istoriile, aici au fost stăpâniri diferite, aici au construit grecii cei vechi, bizantinii, englezii, turcii și alte neamuri. Aici au poposit vase din toată lumea și din toate lumile. Călătorule, aerul care îți lovește blând fața a trecut pe deasupra Olimpului, a străbătut furtunile mării, a văzut zborul păsărilor migratoare, a foșnit printre cedrii Libanului… Ești în Cipru. Insula e vrăjită. Aici s-a născut din spuma mării Afrodita. Aici s-au născut, pentru prima dată pe lume, gutuile.   ȚARA VINULUI BUN ȘI A MĂNĂSTIRILOR BĂTRÂNE … Aici a fost prima comunitate creștină din afara Israelului. Pavel, apostolul lui Iisus, ajunge în Cipru în anul 45 și activitatea lui misionară dă naștere celor mai vechi grupuri creștine dintre neamuri. Creștinismul numără în Cipru două mii de ani de istorie, e cel mai vechi din lume și poate de aceea e locul cel mai potrivit pentru a primi lumina Învierii. Îți poți imagina, călătorule, că o primești, transmisă prin timp, de la chiar Petru, apostolul drag al lui Iisus? Insula e împânzită de mănăstiri, biserici și capele ortodoxe, unele foarte vechi, altele noi, unele mari și impresionante, altele mici și pitorești, pierdute în mijlocul unui peisaj alcătuit din stânci, pământ roșiatic, arbuști firavi, pini bătrâni, vii înalte și mai ales dintr-un nesfârșit cer albastru. Sub un nesfârșit cer albastru se înalță mănăstirea Sfântului Gheorghe de lângă Sotira, un sat cu nume frumos și case albe din provincia Ammochostos. E veche de tot, e una dintre primele bazilici creștine. Îl cinstește pe Sfântul Gheorghe, cel sărbătorit de ortodocși în apropierea Paștelui. Grecii din Cipru îl iubesc nespus pentru că e un sfânt al lor, stăpân peste agricultură. Pentru că în Cipru, călătorule,  agricultura e îndeletnicire veche și Georgios înseamnă în greacă agricultor. Gustă vinurile din Cipru, călătorule, și o să înțelegi că asemenea arome se pot naște numai dacă un sfânt veghează la coacerea strugurilor în zilele toride de vară. Cipru e o țară orgolioasă: pretinde că e cel mai vechi comerciant de vin din lume. Pe monede din secolul al șaselea înainte de Christos, descoperite la Paphos, apare ... Mai mult »

  Thailanda e o imensă grădină. Orhideea, floarea națională și simbol al Thailandei, îți este oferită peste tot. La masă, cu un pahar de apă proaspătă, în băile și spa-urile pentru care îți vine să-ți vinzi sufletul, în avion, o dată cu restul de la prăvălie.  Aromele care pentru un european sunt scumpe, exotice, necunoscute, acolo sunt pe toate drumurile. În Thailanda trebuie să mergi pentru a face o cură de lapte de cocos, de mango, de fructele dragonului și să te întorci purificat pentru vecie, convertit la vegetarianism.  Dar dacă spa-urile, masajul thailandez, desertul cu mango și „sticky rice” au devenit deja mărci ale acestui pământ tropical minunat, mai puțini știu că locuitorii acestei țări sunt la fel de interesanți și că un voiaj antropologic în Thailanda e o bucurie pentru cei care caută și altceva decât plaje și masaje. Pentru aceasta nu trebuie decât să alegeți Chiang Rai ca destinație de vacanță, să cereți agenției un sejur complet acolo și să vă desprindeți de toate tiparele de gândire ale europeanului… Chiang Rai este o provincie aflată în partea de nord a Thailandei, cu o climă puțin mai rece decât în sudul faimos pentru plajele lui. Vegetația din Chiang Rai e ca un flirt neserios cu o toamnă care nu vine niciodată. Plante arse de soare, frunze roșii, uscate, care cad și sunt imediat înlocuite de altele noi și suculente, păduri montane mai adânci decât cele de palmieri „comerciali” și o ceață dimineața care te face să-ți amintești de toamnele calde de la noi. Temple de lemn uscat, vechi de multe zeci (sau sute de ani), întregesc patina locului. Chiang Rai e mai puțin clișeizat turistic, așadar mai autentic. Se află în zona cunoscută și Triunghiul de Aur, un pământ cu nume misterios și terifiant în același timp. Până nu demult aici se produceau cele mai mari cantități de opiu din lume. Plecau către Bangkok, Birmania și China, unde opiul era rafinat și transformat în heroină vândută apoi pe piețele din Hawaii și SUA. Pentru o populație săracă și ignorantă, opiul era o scăpare și un comerț lucrativ. Astăzi, mulțumită unui rege luminat (Bhumibol al Thailandei), comerțul cu opiu este mult diminuat. În apropierea resort-ului Anantara din Chiang Rai se află acum un muzeu nou deschis, enorm, în care sunt expuse foarte dramatic (păpuși în mărime naturală ce îi reprezintă pe opiomani) momentele istoriei furtunoase a comerțului cu opiu din toată Asia de sud-est. Triunghiul de Aur, pe vremuri cu faima tristă a recordului la prostituție și producție de opiacee, este astăzi un pământ renăscut, curat, acoperit de culturi de orez. Sărăcia populației este (aproape) aceeași. Însă frumusețea grădinilor aproape că șterge impresia de sărăcie. La Mae Chan, unde se află palatul mamei împăratului, se întinde pe o suprafață impresionantă și grădina botanică a palatului, un fel de Eden multicolor și umed, cu mici cascade, peștișori aurii și alte minunății. To aici se află Wat Phra Kaew Chiang Rai, unde a fost găsit în 1434 impresionantul Buddha de Smarald, ... Mai mult »

tips1 Mai mult »

  Ce poate fi mai șic decât acest oraș? Stilurile arhitecturale se amestecă spre deliciul celor excentrici și rafinați ce vin la Varșovia. Istoria medievală, goticul și stilul baroc au un „mariaj“ interesant cu cel sovietic, altoit militărește aproape peste toate edificiile. Pentru turiștii în căutare de noutate, de evenimente underground sau pentru fotografii celor mai în vogă reviste de modă, Varșovia este orașul perfect. Ce poate fi mai cool decât o petrecere postmodernă, cu o invazie de lumini halucinante, într-o clădire veche, comunistă? Cât despre epoca apusă a comunismului, ea și acum trezește fantezia scenariștilor de filme de spionaj, cu toate ungherele lui misterioase și iernile asemănătoare cu cele rusești. Capitala Poloniei este acum principala zonă economică și turistică a țării, o țară vrednică, ce a depășit mai repede și mai discret „bucuriile“ tranziției la economia de piață. Cu toate acestea, Varșovia a fost afectată de al Doilea Război Mondial până în măduva orașului, în cele mai vechi structuri și elemente specifice. Aproape tot orașul a fost distrus, iar populația (din care mai bine de o treime era iudaică) a fost deportată. Comuniștii au avut strania (dar fericita, culmea!) inițiativă de a reconstrui orașul așa cum fusese înainte de război, și a rezultat o copie a orașului vechi… fără să fie veche. Oricum, experimentul a fost apreciat de UNESCO, iar Orașul Vechi a intrat pe lista patrimoniului. Capitala Poloniei este traversată de râul Vistula, iar pe malul stâng se găsesc cele mai multe obiective culturale. Pe malul drept al râului puteți face shopping (dacă nu aveți chef de obiectivele de pe malul stâng). Nu trebuie ratată, totuși, o plimbare pe „calea regală“ care trece de la nord spre sudul orașului, către Orașul Vechi, pe lângă Nowy Swiat, galerii comerciale la mare modă. Mai cuprinde palatele regale supraviețuitoare după război, grădinile regale din Parcul Lazienski și Palatul Wilanów, aproape de centrul Varșoviei. Chiar dacă este iarnă, atmosfera serilor varșoviene este la fel de romantică precum a celor pariziene. Concerte de muzică clasică interpretate profesionist pe străduțele și aleile Varșoviei, vânzători ambulanți de suveniruri, studenți sofisticați, îmbrăcați modern, discutând politică, blonde care parcă seamănă toate cu Eva Herzigova. Deși moștenirea comunistă a lăsat în urmă clădiri cenușii, au rămas și câteva vestigii demne de atenție. Palatul regal, de exemplu, este „opera“ comuniștilor, pentru că a fost reconstruit  între 1971 și 1984. După ce a servit de reședință ducilor de Mazovia și regilor polonezi până în secolul al XVIII-lea acesta a fost bombardat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și apoi reconstruit. Acum este muzeu. Merită o  vizită prelungită și Wilanów. Oricine a studiat în clasa a șasea la limba română „Sobieski și românii“ a auzit deja despre acest rege brav, care a costruit și Wilanów, construcție ce urma a-i servi drept reședință de vară. Și regii care i-au urmat la tron lui Sobieski au iubit acest castel. Muzeul Național al Poloniei este o altă destinație obligatorie pentru rafinați într-ale artei. Deține o colecție foarte mare de artă, din cele mai ... Mai mult »